Cinci pakistanezi, ARESTAȚI în cazul asasinării cetățeanului afgan din Timișoara

Cinci pakistanezi, ARESTAȚI în cazul asasinării cetățeanului afgan din Timișoara
Publicat: 03/02/2024, 11:41

Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Timiş a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru omor, pe numele a cinci cetăţeni pakistanezi, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, pe o stradă din municipiul Timişoara.

Afganul, înjunghiat de mai multe ori

În data de 31 ianuarie, în jurul orei 22:18, un martor a apelat serviciul de urgenţă 112, sesizând faptul că pe strada Căprioarei se află o persoană căzută pe marginea drumului şi pare că în apropierea sa se observă urme de sânge.

Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă. Acestea au găsit pe partea carosabilă un bărbat decedat, care prezenta pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, constând în aceea că în data de 31 ianuarie, în jurul orei 22:08, în timp ce se aflau pe strada Căprioarei din Timişoara, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic victima bărbat.

După ce l-au lovit pe afgani, pakistanezii i-au aplicat lovituri cu cuţite, cu picioarele, precum şi cu un obiect contondent (o ţeavă metalică), provocându-i victimei mai multe leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia în aceeaşi dată şi în acelaşi loc, spun procurorii.

Efectuându-se verificări în vederea identificării autorilor faptei, organele de Poliţie au depistat în cursul serii de 1 februarie, pe raza municipiului Bucureşti, un grup de şase cetăţeni pakistanezi, existând suspiciuni rezonabile că printre aceştia se regăsesc autorii faptei cercetate.

Totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că aceştia intenţionau să părăsească în mod fraudulos teritoriul României, încercând să se sustragă urmăririi penale.

Astfel, s-a procedat la ridicarea lor, fiind conduşi în cursul nopţii de joi spre vineri la sediul organelor judiciare din Timişoara.

Reținuți pentru omor

În urma audierilor efectuate de procurorul de caz, sprijinit de organele de cercetare penală, în cursul zilei de vineri, s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci cetăţeni pakistanezi, pentru omor.

În aceeaşi dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a formulat propunere de arestare preventivă faţă de cei cinci inculpaţi, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

În urma soluţionării propunerii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de toţi inculpaţii pe o perioadă de 30 de zile.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Migrant din Afganistan, UCIS pe o stradă din Timişoara. Ulterior, șase suspecți au fost ridicați de poliţişti dintr-un mall din Capitală

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...